la-Braila.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii brailenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Hrubele Brăilei, cel mai mare sistem defensiv construit de-a lungul Dunării

Agerpres

 

Brăila păstrează și astăzi urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării. Hrubele au fost construite de turcii care au stăpânit Brăila vreme de aproape trei sute de ani și erau folosite drept căi subterane, ferite de ochii lumii, pentru transportul armamentului, bogățiilor și alimentelor direct către Dunăre.

Legendele locului spun că turcii puteau străbate hrubele călare, atât de spațioase erau aceste galerii, traseul pornind de la ultima fortificație, respectiv de la Citadelă — zona de nord a Grădinii Mari, până la ultimul zid de apărare către Bulevardul Cuza de astăzi, unde se aflau cele nouă bastioane, amplasamentele tunurilor din Garnizoana Brăila. Hrubele au avut două roluri principale: unul de depozitare de produse și celălalt cu caracter strategico-militar, asigurând comunicarea între fosta Citadelă, situată în zona Grădina Mare — Bulevardul Panait Istrati — Bulevardul Al.I.Cuza — Faleza Dunării și fortificațiile exterioare ale cetății.

Timp de trei secole, 1540-1828, Brăila a reprezentat pentru turci un puternic cap de pod strategic, prevăzut cu puternice fortificații și tuneluri subterane, de care s-au izbit toate armatele din războaiele antiotomane ulterioare. După intrarea sub ocupația otomană, orașul a primit denumirea de Ibrail, mai apropiat ca pronunție de limba turcă.

Cetatea Brăilei a fost construită de turci în octombrie 1540, în perimetrul cuprins astăzi între străzile Cetății, Citadelei, Cazărmii și Militară, pe suprafața aflată la nord de Grădina Mare și Vadul Schelei și până la Bulevardul Cuza, aici fiind perimetrul unde se presupune că se întindea rețeaua de hrube.

Cetatea a fost dărâmată, rasă de pe suprafața pământului, de ruși, după Pacea de la Adrianopol (1829). Peste 3.000 de salahori s-au chinuit, timp de trei ani, să pună cetatea la pământ și să niveleze locul în care aceasta s-a aflat. Rușii au săpat șanțuri pe lângă ziduri și au scos inclusiv fundația acestora. Era în interesul lor să nu lase întreagă această cetate, de unde se putea controla tot traficul de pe Dunăre. În perioada administrației militare, rușii au schimbat rețeaua stradală din Brăila, constituind străzile în semicerc, sub forma unui amfiteatru, toate aceste artere ducând la Dunăre. Singurele mărturii care amintesc de cetatea Brăilei construită de turci sunt doar amenajările aflate sub nivelul de calcare, al anului 1828, respectiv rețeaua de hrube, două fântâni și Pulberăria.

După 1829, galeriile s-au prăbușit în cea mai mare parte, dar foarte multe dintre ele au și rezistat pentru că au fost căptușite cu cărămidă.

Din documentele vremii de la Muzeul Brăilei reiese că se mai păstrează doar câteva segmente din ceea ce au fost hrubele cu caracter militar ale Brăilei înainte de 1828.

În 1955, în urma unui studiu făcut de Institutul de Geologie al Academiei, după ce mai mulți brăileni au reclamat că li se surpă casele, s-a decis că hrubele Brăilei trebuie astupate, din cauza fenomenului de tasare. 'În anii 1957-1958, a existat o tasare mare în zona din Centrul Istoric la Brăilei, iar autoritățile de atunci au luat măsura ca pe anumite porțiuni care se surpau să injecteze beton sau lut cu beton, astfel că s-au astupat multe tronsoane din vechile hrube', a declarat pentru AGERPRES primarul de Brăila, Aurel Simionescu.

În perioada menționată a fost astupată doar o parte din aceste catacombe, deoarece astăzi sunt multe case în Centrul Vechi al Brăilei care au câte o hrubă la subsol sau legături cu vechea rețea construită de turci. Sunt case unde hrubele se întind pe două-trei etaje, iar proprietarilor le este teamă să le declare, de teamă că primăria le va solicita un impozit mai mare pe clădire, după cum ne-a mărturisit un brăilean aflat în posesia unei hrube de asemenea dimensiuni.

De asemenea, oamenii se feresc să spună că au hrube sub case de teamă că le-ar putea intra cineva în locuință sau că vor fi deranjați de curioși.

Temperatura și umiditatea sunt constante în hrube, diferența de la iarnă la vară fiind de doar 4-5 grade Celsius, de aceea cele mai multe sunt folosite drept pivnițe.

Autoritățile locale au în proiect restaurarea și amenajarea acestor hrube, singurele elemente rămase din vechea cetate a Brăilei, și includerea acestora într-un circuit turistic.

'Aștept să treacă și anul acesta pentru a începe lucrările, deoarece în 2009 am terminat un proiect cu finanțare europeană de reabilitate a Grădinii Publice și trebuie să treacă cinci ani până să se poată face în zonă și alte lucrări. Cinci ani nu avem voie să intervenim decât în cazuri de excepție. În 2014 expiră cei cinci ani, iar din 2015 repornim lucrările de căutare a hrubelor, ușor, fără să facem mare deranj. În Grădina Publică am făcut niște măsurători cu ultrasunete și a rezultat o anumită dispunere de goluri. Într-un astfel de spațiu, acum doi ani de zile, la o adâncime de cinci metri, s-a descoperit un depozit de mei, care, la expertiză, s-a demonstrat că este vechi de 500 de ani. O astfel de zonă unde bănuim că ar exista o hrubă este zona scenei din Grădina Mare. Am găsit un spațiu, gen aerisire, unde am putut să săpăm, dar acum ar trebui să săpăm în asfaltul care duce spre foișor. Dacă găsim acel traseu, sigur că vom putea interveni și valorifica acea hrubă din domeniul public al orașului. Se va putea coborî pe scări și vizita hrubele, vor putea fi valorificate din punct de vedere turistic', a declarat primarul Simionescu.

Directorul Muzeului Brăilei, Ionel Cândea, susține că între treptele care coboară din Grădina Publică spre terenurile de sport și către Dunăre și Vadul Schelei se află un segment de hrubă deosebit de interesant, construit în secolului al XVII-lea, care interzicea intrarea în Citadelă dinspre sud (Citadela aflându-se la nord de Grădina Publică). 'Acest segment poate fi redeschis, pentru că intrarea în această hrubă o avem și o cunoaștem de 40-50 de ani. Amenajată mai mult sau mai puțin, ea poate să ofere o idee despre ce a fost cândva rețeaua de hrube, de comunicare subterană a ienicerilor, a celor din garnizoana otomană, între secolul al XVII-lea și 1828 — 1829, perioada retragerii turcilor', a declarat Ionel Cândea.

Hruba din Grădina Publică reprezintă doar un fragment din cel mai mare sistem defensiv existent vreodată de-a lungul Dunării.

Pentru a redescoperi și pune în circuit turistic aceste hrube, primarul Aurel Simionescu a adus de la București, în urmă cu trei ani, mai mulți specialiști în sonare, care au scanat cu ultrasunete toată suprafața Grădinii Mari, pentru a afla unde se ascund galeriile.

Muzeul Brăilei nu are, în momentul de față, un plan pentru localizarea cu exactitate a acestui sistem de hrube. Nicio hrubă nu a fost cercetată din punct de vedere arheologic, decât după ce s-a prăbușit. În tot orașul s-au descoperit părți prăbușite, ceea ce i-a făcut pe specialiștii de la Muzeul Brăilei să creadă că hrubele aveau legătură între ele și că, în aceste locuri, a fost cândva un sistem întreg de catacombe, care pornea din Cetatea Brăilei și se ramifica spre porțile exterioare ale orașului.

Dacă ar exista o astfel de hartă, s-ar putea salva multe dintre casele construite pe hrube sau construcțiile care urmează să fie ridicate în anumite locuri în Centrul Vechi.

Nici Direcția Județeană de Cultură și Patrimoniu Național nu deține hărți cu informații privind poziționarea hrubelor din municipiul Brăila.

Principalele segmente ale rețelei de hrube și tuneluri din Brăila vizibile astăzi sunt Hruba 'Pulberăria Nouă', monument istoric de arhitectură, situat pe strada Cetății, la numărul 43, fiind înscrisă în LMI 2004/2010 sub numărul de cod BR-II-m-B-02081, și Gura de tunel, denumită 'Beci', monument istoric de arhitectură înscris în LMI 2004/2010 sub numărul de cod BR-II-m-B-02105, situat pe strada Grădinii Publice 20, pe latura de Est, prin care se făcea legătura cu întregul sistem de hrube. Acestora li se adaugă hruba din str. Justiției nr. 8, descoperită recent, care completează lista celor deja știute.

Printre construcțiile noi ridicate deasupra hrubelor în Centrul Vechi al Brăilei se numără sediile Băncii Comerciale Române, Direcției Muncii și Curții de Conturi.

Muzeografii brăileni au propus ca bucăți din vechile hrube să fie restaurate și amenajate, pentru a putea fi incluse într-un circuit turistic.

Legendele țesute de-a lungul timpului i-au îndemnat pe mulți să asedieze și să prade cetatea Brăilei. Și astăzi, brăilenii din Centrul Vechi vorbesc în șoaptă despre aurul Semilunii, ascuns în acest păienjeniș de hrube. Oamenii povestesc că, pe timpul reparațiilor la case sau cu ocazia unor săpături, au dat peste câte o hrubă căptușită cu cărămidă veche, de o duritate foarte mare, în stare perfectă.

Alții își amintesc că hrubele au fost descoperite când erau ei copii și erau fascinați de misterele pe care le ascundea pământul în adâncurile sale. 'Aveam opt ani când am coborât prima oară în hruba de sub casa noastră. Intrasem pe furiș după tata și mergeam pe vârfuri. Casa noastră, construită în 1880, avea un subsol de peste doi metri adâncime, din care se putea coborî în alt subsol de încă trei metri. Abia ani de zile după am înțeles că hruba se întindea cu mult dincolo de casă. Prin fisurile zidului se simțea curent rece, semn că hruba se continua într-un tunelul mai lung și, poate, mai adânc', își amintește Teodora Miron.

Demolările comandate de comuniști în anii 1978-1982 au scos la iveală multe hrube care s-au surpat sub greutatea buldozerelor. 'După ce buldozerele au pus la pământ mai multe case de pe strada noastră, am văzut cum sub una dintre acestea pământul se scufundase cu totul, nu se mai vedea nimic. M-am apropiat și am văzut că ea fusese înghițită de un tunel aflat chiar sub casă. Era imens. Avea cel puțin 4-5 metri înălțime, era boltit, căptușit cu cărămidă roșie. Inclusiv partea de jos era pietruită', susține Elena Nistor, care avea la acea vreme 22 de ani.

Legendele țesute în jurul acestor hrube amintesc și despre celebra 'Casă cu stafii', o vilă a unui bogătaș grec, pe nume Nicolachi Mavrocordulas, în care s-a petrecut o poveste cutremurătoare. Mare amator de partide de vânătoare, într-una din zile, pe când se întorcea din Bălțile Brăilei, Nicolachi Mavrocordulas a înnoptat la casa unor țărani, unde s-a îndrăgostit de fata acestora, Voica, despre care se spunea că era de o frumusețe răpitoare. Nu s-a lăsat până nu a cumpărat-o de la tatăl ei și s-a însurat cu ea. A adus-o în casa din Brăila, dar orbit de gelozie, într-o noapte, a împușcat-o, pe motiv că l-ar fi înșelat, și a zidit-o în hruba de sub casă. Voica a fost dată dispărută și dispărut s-a făcut și boierul Nicolachi după ce a vândut casa. Vreme de zeci de ani, toate familiile care s-au mutat în această casă au terminat prin a-și desface căsniciile, motiv pentru care oamenii au spus despre clădire că este blestemată. Casa a fost transformată în azil de bătrâni. În 1985, pe timpul unor lucrări de consolidare a clădirii, în peretele hrubei de sub casă au fost găsite osemintele unei tinere fete, împușcate în cap. Atunci, toată lumea și-a amintit de Voica și de dispariția ei misterioasă. Rămășițele fetei au fost îngropate în curtea din fața casei, iar de atunci, ani de zile, niciun bătrân din azil nu a mai avut liniște. Bătrânilor le apărea în vis sau aievea o mireasă dansând, râzând și plutind de fericire, prin vechiul salon de dans, devenit între timp cameră a azilului. Până când osemintele nu au fost duse și înmormântate creștinește, fantoma fetei îngropate în hrubă a înfiorat nopțile bătrânilor din azil.

În ceea ce privește punerea în valoare a acestor hrube, care amintesc de istoria scrisă și nescrisă a Brăilei, primarul Aurel Simionescu a spus că, după ce se va descoperi întreg traseul acestora și se vor finaliza lucrările de consolidare, galeria va fi amenajată ca un spațiu tip muzeu, unde să poată fi trecută în revistă istoria Brăilei, dar se va putea servi și o cafea.

'Dorința mea este să amenajăm acest spațiu într-o formulă muzeistică, în care să se poată expune niște fotografii despre cum arată istoria Brăilei, dar să existe și niște mici 'enclave' în care să se poată servi o cafea', a explicat primarul Aurel Simionescu.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |      la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014