la-Braila.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii brailenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Simionescu (PSD Brăila): "Trebuie și o analiză a costurilor înainte de a face alegeri anticipate la CJ"

Agerpres

 

Prim-vicepreședintele PSD Brăila, primarul Aurel Simionescu, a declarat joi, în conferință de presă, că trebuie făcută o analiză în ceea ce privește eficiența și costurile pentru organizarea de alegeri anticipate la Consiliul Județean Brăila, având în vedere că noul președinte își va exercita funcția doar un an și câteva luni, până când vor fi organizate oficial alegeri locale în România. 

'Aceste alegeri care se fac pentru un an și câteva luni implică costuri la nivel județean. Noi trebuie să facem circa 300.000 de buletine de vot, plus ce înseamnă cabine de vot și plata celor din secții. Am cerut să mi se spună cât au costat alegerile din 2012, însă acolo au fost buletine de vot și pentru primar și pentru consiliul local. Trebuie să facem o analiză a eficienței și a costurilor. Trebuie să vedem dacă nu cumva ar fi mai interesant să ne așezăm cu acest Consiliu într-o formă liniștită și să mergem mai departe', a declarat Simionescu. 

Legat de demisia care îi este cerută de opoziție lui Gheorghe Bunea Stancu, în cazul căruia ÎCCJ s-a pronunțat definitiv, declarându-l în conflict de interese, Simionescu a spus că 'nu știe' dacă acesta și-o va da înainte de a fi revocat din funcție de către Prefectură, singura problemă fiind legată acum de funcționarea CJ Brăila. 

'Nu știu dacă domnul Stancu va renunța la funcție. Probabil că, după ce vom socoti care sunt variantele pe care le are la dispoziție, va lua o decizie. Nu știu ce decizie va lua, dar noi cu certitudine trebuie să facem ca acest Consiliu să funcționeze. Consiliul are două dimensiuni în a funcționa, una este funcția de președinte, a doua este funcția de vicepreședinte. O instituție trebuie să aibă un adjunct, pentru că asta este starea de normalitate. Din cei doi adjuncți din CJ Brăila, în momentul de față, nu mai există niciunul, fiindcă domnul vicepreședinte Nechita a fost delegat cu atribuții de președinte interimar', a explicat Simionescu. 

Aurel Simionescu a mai spus că în cazul în care Prefectura Brăila va decide revocare din funcția de președinte de CJ Brăila a lui Gheorghe Bunea Stancu, cu privire la care ÎCCJ s-a pronunțat definitiv declarându-l în conflict de interese, măsura își produce efectele doar atunci când CJ emite o hotărâre în acest sens și că rămâne de văzut 'în ce măsură' CJ va lua act de această decizie. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |      la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014